PREZENTARE GENERALĂ
Căminul pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi este un centru rezidenţial care funcţionează ca serviciu social al Asociaţiei „ȘERBAN ȘI ASOCIAȚII”, începând cu luna noiembrie 2016.
Asociaţia „ȘERBAN ȘI ASOCIAȚII” este furnizor privat de servicii sociale, acreditat în condiţiile legii, având personalitate juridică proprie.
Căminul pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi are sediul în municipiul Galaţi, str. Odobeşti nr. 1 C, judeţul Galaţi, iar imobilul în care îşi desfăşoară activitatea şi terenul aferent sunt proprietatea S.C. Real Group S.R.L., spaţiul fiind închiriat în baza unui contract încheiat pe o durată de 7 ani.
Activitatea Căminului pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi se desfăşoară conform prevederilor legale generale, ale celor speciale şi la nivelul standardelor naţionale.
Personalul asociaţiei este constituit din: administrator, medic, asistente medicale, kinetoterapeuṭi, asistent social, economist, bucătari, operatori curăṭenie, infirmiere, îngrijitoare, cadre tehnice S.S.M si P.S.I care colaborează cu profesionalism, în beneficiul vârstnicilor rezidenţi în unitate.
Căminul pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi, oferă condiţii de rezidenţă permanentă pentru un număr de 137 de persoane vârstnice, cu domiciliul în judeţul Galaţi sau în alte judeţe ale ţării, care au nevoie de asistenţă de specialitate socio-medicală pentru a duce o viaţă demnă până la finalul ei.
Potenţialii beneficiari ai serviciului sunt persoane vârstnice care se găsesc într-o situaţie de vulnerabilitate, respectiv în imposibilitatea de a-şi asigura singure activităţile de bază ale vieţii zilnice, nu se pot gospodări singure şi necesită asistenţă şi îngrijire.
Căminul pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi are ca scop principal acordarea de servicii calitative pentru asigurarea nevoilor sociale ale asistaţilor şi creşterea calităţii vieţii acestora.
Prin misiunea sa, Căminul pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi se angajează în lupta împotriva sărăciei şi a excluderii din structurile sociale, şi militează pentru promovarea dezvoltării umane şi a dreptăţii sociale.
Pentru a realiza propria misiune, se urmăreşte să se atingă următoarele obiective:
Vârstnicii rezidenţi în Căminul pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi se bucură de o atmosferă familială şi beneficiază de o gamă variată de servicii sociale şi medicale de calitate.
Activităţile/serviciile principale oferite sunt: îngrijire personală în funcţie de gradul de dependenţă, asistenţă medicală primară (tratament aplicat sub supravegherea medicului de familie şi a altor medici specialiști, asistente medicale, infirmiere), cazare pe perioadă nedeterminată, masă (inclusiv preparare hrană caldă), curăţenie, socializare şi activităţi culturale, terapii de recuperare fizică/psihică/mentală, terapie ocupaţională, etc.
Principiile care stau la baza funcţionării serviciilor oferite de Căminul pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi sunt:
DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR / SERVICIILOR OFERITE
În cadrul acestei activităţi, Căminul pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi a asigurat:
Unitatea a asigurat pentru acest serviciu personal specializat constând în: asistenţi medicali, infirmiere vârstnici, medic de familie, medic psihiatru, kinetoterapeut. Prin această activitate de bază s-au asigurat:
În cadrul acestei activități, Căminul pentru Persoane Vârstnice ‘Sfântul Ilie’ Galaţi a asigurat beneficiarilor aflați în fază terminală de boală toate serviciile de îngrijire necesare, precum şi servicii spirituale, în conformitate cu credinţa religioasă a beneficiarului. Beneficiarii și familiile lor au fost tratați cu multă grijă, înțelegere și respect.
S-a asigurat supravegherea permanentă a beneficiarului aflat în stare terminală, oferind acces la servicii medicale adecvate şi tratament, inclusiv medicaţie pentru terapia durerii, conform prescripţiilor medicale.
Considerând că abordarea stării psihice a vârstnicilor este un demers complex, care face parte din procesul de asistență al acestora, ne-am orientat intervențiile de suport psihologic pornind în primul rând de la observarea provocărilor specifice etapei de viață, cărora persoanele vârstnice trebuie să le facă față. Pe măsura trecerii spre bătrânețe, indivizii se îndreaptă de la independență – câștigată în prima jumătate a vieții – spre interdependență și chiar dependență.
Cunoscând transformările pe care vârstnicii le trăiesc și obstacolele principale pe care le au de înfruntat, psihologul unității noastre a sprijinit vârstnicii beneficiari în trăirea acestei etape de viață cu demnitate optimizând prin intervenții specifice starea lor psihică.
Îmbătrânirea este un proces care implică numeroase situaţii de risc şi evenimente stresante, de la alterarea funcţiilor cognitive şi senzoriomotorii, la pierderea persoanelor dragi sau incapacitatea de a păstra nivelul de activism.
S-a avut în vedere identificarea unor activităţi de petrecere a timpului pentru client prin discutarea opţiunilor clientului cu privire la petrecerea timpului pe care îl are la dispoziţie, înţelegerea importanţei urmăririi tratamentului prescris de medicii specialiști şi avantajele urmăririi acestui tratament.
Asistenţii sociali si ergototerapeuţii au asigurat consilierea şi asistenţa socială a beneficiarilor, identificarea nevoilor personale sociale necesare îmbunătăţirii sau menţinerii stării de confort psihic, a relaţionării cu mediul, cu ceilalţi asistaţi şi cu familia. De asemenea, asistenţii sociali au oferit mediere, consiliere şi intervenţie în situaţii de criză şi au asigurat intermedierea legăturilor cu familia şi anturajul.
S-a acordat consiliere socială vârstnicilor, în vederea acomodării acestora la viaţa de comunitate şi depăşirea oricăror dificultăţi, promovându-se dezvoltarea umană şi dreptatea socială.
Asistenţii sociali si ergoterapeuţii au organizat activităţi de socializare şi de petrecere a timpului liber, cu scopul satisfacerii nevoilor majore de protecţie afectivă, de recunoaştere socială, de manifestare a experienţei şi autorităţii, a nevoii de a interacţiona şi de a stabili relaţii sociale, etc.
Persoanele asistate au fost cooptate în planificarea şi desfăşurarea unor activităţi culturale, sărbătorirea zilelor de naştere şi de nume, vizionarea unor emisiuni T.V., radio, s-a facilitat accesul la presă, precum şi participarea la mini-spectacole organizate la sediul instituţiei. De asemenea, s-a încurajat vizitarea prietenilor sau alte ieşiri în comunitate în funcţie de starea de sănătate, şi s-a facilitat primirea de vizite din partea familiei sau a prietenilor.
Pentru menţinerea şi readaptarea capacităţilor fizice şi intelectuale prin terapie ocupaţională, vârstnicii au fost implicati, în funcţie de capacitatea fizică şi psihică, în diferite acţiuni cu specific gospodăresc, pregătirea mesei, aşezarea tacâmurilor şi a vaselor, îngrijirea florilor din parc, etc.
În perioada 01.01.2020 – 31.12.2020, au avut loc diferite evenimente la care au participat vârstnicii din cămin, un caracter mai deosebit având următoarele activităţi:
ACTIVITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A SERVICIULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
În cadrul unui proiect de reamenajare şi modernizare a Căminului pentru Persoane Vârstnice ‘Sf. Ilie’ Galaţi, pe parcursul anului 2020 au avut loc următoarele lucrări:
PERSONALUL CĂMINULUI “SF. ILIE”